Dimineață în plus

 

Piciorul îmi iese de sub pilotă,

mă eliberez de junghiurile din genunchi.

Îmi desprind pleoapele

și pică de acolo zdrențele unui vis, mai mult coșmar. 

 

Ca să mă ridic

trebuie să mă țin de cer

așa că mă înfig bine la marginea patului

cu gestul bâjbâit ca de când eram eu, patruped

cu miopia-mi, care cam pierde din câmpul vizual.

 

Îmi adun toată energia, 

ca pe un ghem.

Știu că există și pierderi:

pierd puterea,

câte o bucată de răbdare,

speranța se mai diluează

dar mai ales pierd prieteni.

Prietenii din inimă,  

se împrăștie,

ei, nu mă mai așteaptă.

mi-o iau înainte, nerăbdători.

 

Îndoi ligamentele,

câte zece exerciții pe fiecare parte,

articulațiile, le simt cum pocnesc 

cu un scrâșnet de mecanism ruginit pus, în mișcare.

Îmi aliniez vertebrele

mai ales, C5-a și D9, 

ele, trebuie înșurubate ca să funcționeze 

Îmi asamblez și motivațiile mele,

și nevoile.

 

Totul, îmi spun,

e să ajung să converg, 

eu, cu zona mea sacrală

știu că Sacrul schimbă totul, 

e rădăcina credinței mele că sunt încă un creator de lumi,

precum copacul care crește încă în mine, mlădițe noi 

din durerile mele vechi.

Și azi, a înflorit.

 

Atunci, mă ridic și umblu,

Bună dimineața!

 

O dimineață în plus! 

.