Despre datoria noastră de a ne folosi șansa de a trăi din plin!
Sunt sătulă de oamenii din jurul meu care înaintând în vârsta, se prefac că sunt tineri. E o modă tinerețea asta perpetuă. Își ascund vârsta, se pitesc de oglinzi și fotografii și se bat în piept cu gândirea lor ”tinerească” .... Ni se întâmplă, cred, atunci când mentalitatea ne e ancorată pe un grafic: ascendent, punct culminat, o linie descendentă și pac!!! ”Pac”-ul ăsta ne sperie și vrem să credem că rămânem tot mai departe de el dacă ne prefacem tineri.
He he he, eu îmi port vârsta așa cum e! Din când în când mai adaug reumatisme și dioptri, și câte un junghi...Dar tot timpul adaug frumuseți și trăiri și plinătăți. Iar când mă uit în oglindă văd o eu, prietenoasă. Pun degetu' să văd are ea ranchiună? Are ea remușcări, regrete profunde, ...? Cum s-ar zice pun ”degetu pe rană.”
Îmbătrânirea e o stare. E cursul vieții! Eu îmi privesc vârsta ca pe un avantaj.
Mă mândresc cu ce am realizat și mă rușinez de ce am cam greșit Și mă grăbesc să refac, când e cazul, să nu-mi uit ”datoriile”, mustrările și reprobabilul. Nu ascund. Șlefuiesc cât pot.
Oameni buni! Mai puținele riduri nu-mi ascund suișurile și coborâșurile. Nu cu acid hialuronic mă tratez de zbârciturile inimii. ( Am pus-o p'asta cu acidul hialuronic că tare-mi mai place cuvântul ăsta ”hialuronic” când îl pronunț. Salivez de plăcere!).
Da zâmbesc! Hai la drum! Suntem pe un continuum spre desăvârșire!
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu