Și dacă cel din fața ta ...

Viețile noastre trebuie să devină mai umile. Gurile noastre mai tăcute. Gândurile noastre mai curate. Inimile noastre mai pline de emoții pentru alții și gesturile noastre mai ofertante. Ar trebui s-o facem nu s-o știm.

De ce ne-am frământa că ne pierdem în micile jocuri de-a balanța? Nu vedem că o astfel de relație negustorească e rodul lui prea plin, în mercantil? Pe când relațiile noastre, ar trebui să ofere sentimentul celui din fața noastră că el e cel ce deține rolul de ”cel mai important”? 

Olarul  japonez, cu grija lui față de unicat, cu migala lui, valorifică inclusiv accidentele petrecute asupra vasului când între porțelan și foc nu a fost o totală simbioză. Așa se dă posibilitatea frumosului să îmbrace divers-ul.

Ce se va întâmplă cu noi  dacă dăm (doar) atât cât primim? Nu creștem, doar  riscăm deșertificarea. Niciodată nu vei ști dacă cel ce-l ai în față nu e un înger (cum ar fi să ai un înger deghizat în prieten)? Ce te-ai face dacă ai rata o astfel de întâlnire?

N-ar trebui să ne purtăm cu ceilalți ca și cum de fiecare dată am doza sentimente de egalitate. Ca și cum cei din fața noastră ar fi nelocuiți. Ca și cum am turnă sentimente și emoții și cuvinte pe care le vrem egalate. Le așteptăm egale? Și dacă nu? Admonestăm?

Nu știu dacă înaintea-mi e un suflet mare sau mic dar cel din fața ta trebuie să fie mai întâi, un suflet important. Atât de important pentru că datorită lui (și lui) lumea continuă să existe. 

 Niciodată nu vom ajunge să ne ridicăm la înălțimea oamenilor cu care suntem împreună.


.


.