”Piața Anton” din Ploiești, o fotografie făcută pe strada unde m-am născut. Familia mea a plecat de acolo împinsă de demolări în 1978.
Chiar lângă stâlp era cofetăria lui ”Românică”nici nu știu să se fi numit altfel, mic negustor căruia i se permisese să devină vânzător în propria prăvălie. De la el, din cofetărie, cumpăram cornete cu bomboane, niște dropsuri moi și ieftine de 14 lei/kg cu care-mi ”ospătam” câinele pe șest, ciocolată ”Pitic” și cele mai bune amandine, însiropate și parfumate cu esență de rom.
Acel ”triunghi” de magazine, vizibil în poză avea o lăptărie + o mercerie (stânga), o sifonărie (dreapta) și în capătul invizibil, o librărie. Librăria cu vitrina ei mică plină de jucării, era locul de care mă dezlipeam cu greu.
La lăptărie, dimineața se vedeau sacoșele puse la rând în plase de ață cauciucată: 2 sticle de lapte și 2- 4 borcănele de iaurt/ rația propusă-impusă adhoc. Când stăteam la coadă, îmi verificam de fiecare dată cunoștințele de matematică, pentru că știam câte persoane sunt înaintea mea și vedeam mica furgonetă care aproviziona dugheana. Niciodată socotelile nu ieșeau matematic, pierderile erau cu mult mai mult de 25%, uneori cu 40 %. Niciodată rândul nu se respecta și cei care puseseră de cu seară sticlele mai aduceau pe câte cineva, pentru că aveau cum spunea ei, dreptul întâietății. Niciodată nu prindeam un pachet cu brânză de vaci și rareori aveam parte de o jumătate de pachet de unt.
Era un adevărat noroc să fiu în prima jumătate a rândului, o simțeam ca pe o ușurare și atunci aveam doar grija banilor pe care îi strângeam transpirat în mână. Mereu mai ” mulți” și totdeauna mărunți pentru că nu se știa prin ce noroc aș fi putut prinde mai multe produse.
Primele mele rânduri, de una singură, au fost la lapte, mă furișam dis de dimineața pentru triumful de a mă întoarce acasă cu ”plasa plină” în mirarea și bucuria familiei. Rândurile la lapte erau și mult mai ușoare, nici nu întârziam de la școală pentru că totul era foarte dar foarte matinal, vânzarea începea la ora 6 dimineața și se termina, undeva în maxim o oră după aprovizionare. Rămânea toată ziua vânzătoarea în halatul ei alb, în mirosul de acru al zerului, uneori să mai primească câteodată ceva brânzeturi, cam odată pe săptămână.
Coada, cozile, reiterate în tot anul 2020, mi-a adus aminte de acele episoade. Mi-au dat de învățat din plin despre nedreptate din istoriile mici și despre neputințele dintre oamenii mari. Așa de fapt reușeam să-i cunosc mai bine pe locatarii cozilor: cei care erau în permanentă la rând primii și apoi revindeau produsele ”leneșilor” la suprapreț chiar acolo pe trotuar, despre cei cu gură mare care parcă veneau acolo să-și verse năduful, să se răfuiască sau să se strângă la bârfa de cartier și despre relațiile care veneau neinvitați și ți se așezau în față.
Printre fobiile mele au rămas cozile prea strâmte, și mereu când experimentez o astfel de situație îmi revin amintirile cu odoruri de dinți stricați, nespălați, de subsuori scorțoase de la transpirație întărită și tivită cu o dâră de săruri umane și haine care pe atunci la cei 10 ani ai mei, îmi veneau la nivelul ochilor, pline de damfuri, de mahmureli, mirosuri de tocană etc. Peste toate, înțepător trona mirosul de gaz sau cel de naftalină. Naftalină uneori ce venea și din creiere.
Uneori îmi zâmbesc în barbă când deja la o coadă oarecare am terminat de numărat oamenii dinaintea mea și mă relaxez căci de mult n-am mai simțit starea aceea ce-mi strângea stomacul din care ieșeam cu sentimentul de om bicisnic, pentru că nu înțelesesem încă că nu era vorba de neputința nedreptăților mici ci credeam eu vine de la nepricepere și de a nu fi capabil. Nu am fost niciodată o ”descurcăreață” și nici nu m-am mândrit cu asta.
Și mă uit câtă energie pierdeam și pierdem în acțiunile și sentimentele acestea mici, pentru ceva lucruri mărunte neesențiale, într-o viață ce se merită trăită fără boldurile invidiei și morocănelilor de orice fel.
În foto, un loc care nu mai există. Sau poate că da, există în mintea mea și într-o carte anume: http://magazin.republicaploiesti.net/.../ploiestiul.../
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu