- Iar ai stricat ceva, drac de copil!!! spuse bunica, nevenindu-i să creadă ochilor că mica cutie de sidef pe care ea o ascunsese cu măiestrie era pe pat cu toate cele mărunte bijuterii răsturnate...
În fotografia de mai jos este ceasul de buzunar al str-bunicii mele, la care bunica ținea ca la ochii din cap. Nu mai funcționa când l-am găsit eu. Atârna frumos de un lanț meștesugit cu o perlă falsă la capăt și cu niște cârlige ciudate cu care se prindea delicat de orice rochie. Mai apoi l-am dezmembrat cu meticulozitate în căutarea rubinelor cu care doream să mă îmbogățesc
Acum cu nostalgia ireparabilului, îl port ca medalion, arătându-i doar ”dosul” și mă tot gândesc la această nuanță de albastru care m-a fascinat de când eram mică ca și cum eram înrudită cu ea ...
Azi am fost la Muzeul Ceasului și vizita mi-a adus aminte de acest obiect și de povești demult uitate. Azi am deschis, am împins ușa muzeului, o ușă grea făurită pe la 189.... Așa, îmi zic, eu maestră de mică în arta scotocitului, pot intra mai ușor pe ușa în care timpul are altă valoare... Poate vă fac poftă ...
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu