De cine fugi? De tine? Ar fi cu neputință.
De cine fugi? De Domnul? O, ce nesăbuință! ( Rumi - Oceanul Sufletului)
Rumi a prins mult acum în era internetului, zic eu răutăcios, pentru că versurile lui se pot citi trunchiate și înțelesurile sunt mai scurte decât o simplă poezie. Dar mi se pare că e perceput, decriptat și transmis la un nivel superficial și pueril.
Sunt departe de a crede că înțeleg misticismul propus de el, uniunea mistică prin credință dar mă bucur să-l percep ca unul dintre deschizătorii căii spre universalitate. Îmi plac și instrumentele oferite de versurile lui și mă simt bine cu ideea că realitatea mea vine și din intuiție și experiența subiectivului. Nu știu dacă cu asta îmi apăr autenticitatea și expresivitatea dar sunt versuri care îmi aduc în minte, imaginea călătoriei spirituale înlăuntrul meu. Aș vrea să spun ascensiune dar chiar nu știu ce relief spiritual e mereu în mine. Ce știu e că e mereu dar mereu schimbător.
Mai apoi Rumi are neliniștea echilibrului și îndemnul smereniei (asta prinde bine oricui).
Probabil că nu este singurul dar citindu-l acum cam 30 de ani cu atenție,, atunci am realizat cum noi suntem mai mult întrebări mereu cu alte răspunsuri, mereu având așteptarea de a ne cufunda mai adânc și mai adânc în Oceanul Sufletului. Așadar îi sunt recunoscătoare, pentru mi-am schimbat percepția despre cuvânt și Cuvânt și că mi-a întărit ideea că fiecare creștem prin iubire și că asta e deajuns de multe ori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu