Suntem ceea ce ducem cu noi din trecut spre prezent și atât de preocupați de asta că nu ne mai frământă cu obstinență imaginea viitorului.
Cât despre mine am încetat să mă mai uit în oglindă. Cu toate că mă ademenește. Pentru că oglinda îmi spune despre ceea ce e în spatele ochilor mei: fragmentele cu ”aici, clipa tocmai a trecut”.
Așa că voi înceta pas cu pas să mai articulez vorbele pur și simplu. Poate că așa voi uita să-mi număr pașii și să-mi compar anii și să-mi acopăr greșelile ori să-mi scot în evidență răscolitor și debordant nevoile ...
E la noi de atins - pe o anume treaptă - un limbaj de catifele. De la acest punct, inimile intră în eternitatea iubirii. Pe mai departe, e simplă alchimie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu