gânduri de creștere - III -

”În depărtare am văzut ceva, m-am apropiat și am văzut un om. M-am apropiat și l-am văzut pe fratele meu!” (proverb tibetan)

                                                Bușteni, 1998

În singurătatea  platoului muntos nu era decât el, omul care urăște. De abia l-am zărit.De abia l-am recunoscut. Micimea lui m-a stârnit. 

Sus, un eu și-un el care ne măsuram cu ruleta sentimentelor. Acum îmi dau seama că centimetrii mei spirituali sunt insuficienți. Fizic, un eu și-un el, egali. Faptic, un duel de tăcere. Și după toate astea observ că nimic, în jur, din spectacolul muntelui nu s-a schimbat. Nici o piatră măcar nu se rostogolit de pe urma urii lui.  Cred că amândoi admirăm peisajul și peste amândoi venea boarea răcoroasă și tămăduitoare dinspre brazi. 

Îmi imaginez, acolo în nemărginita panoramă, acolo sus, unde doar soarele și păsările ne privesc: el imens și greoi, purtându-și ura și eu imens și greoi purtând făloșenia cu care mă împăunez din cauza permanentei mele iubiri pentru oameni. Distanți.  Căci nici eu nu i-am dat nimic acestuia, de frica molipsirii mele cu preaplinul lui de ură. 

Văzându-l, ascultându-l, observ vă ura se naște din orbire. Cum să nu ajuți un orb, călăuzindu-l? Revolta lui nu duce nicăieri. Doar la descărcări clocotitoare...

Îmi zic: 

Încă n-am învățat că toate acestea se rezolvă numai când mă pot ancora de Dumnezeu. Și aștept cu nerăbdare ora când Lui i se va face milă de suferința și nehotărârea și conștiința mea... și  eu în sfârșit voi fi fiind umil, uitând de propria-mi revoltă și dorind să mă schimb.

- ”Știu că Tu, mi-ai legat sufletul cu durere. Știu că încerc să protestez. Și știu că fac asta, pentru că nu înțeleg. Nu pot înțelege totul. Dar înțeleg că atât timp cât mintea mea cerne astfel de lucruri este pentru că încep să întrevăd și speranța. Și bucuria faptului că încep să am sens. Lipsit de sens sunt atunci când sunt singur. Și atunci când fiind în stare, nu sunt sprijin altora. Și toate acestea care apasă asupra inimii mele, sunt, pentru că m-ai legat de Tine. Nu sunt lanțuri ci dragoste. Dragoste care naște suferința - mă învoiesc - dar care produce și creștere. Creștere, la fel cum veștejirea, produce eliberarea sămânței.

Sus, în singurătatea platoului muntos, am primit un răspuns. 

- Oh Doamne, eu ce fac? Ce fac? Ce mă fac? Aleg sau  ... refuz?