Prin vântul iute
cu lună rece,
lume-mi senina nepăsătoare
i-o mare adâncă și nemișcată,
părând furtună lignificată.
O dansatoare-i
mintea mea beată,
clocotitoare
și demodată.
Te-așteptă iarăși
de curaj plină
cu o deplină sfâșiere, veneratoare
și vulnerabilă disperare.
Și știu că mă doare,
nu-s o simplă tomnatică, eclipsă de soare.
Și știu că mă doare,
când uit așa ușor să trăiesc,
zăcând letargic
fără măcar un simplu
simțământ omenesc
și știu că mă doare
fără să pot să cunosc cum încă eu
ei bine eu,
încă și încă
te mai iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu