Implorând

Când,
revelator,
un Ochi de Lumină ne răvășește
viața cea searbăd rânduită 
și simplă 
și oarbă ...

Luminați de El,
Speriați de ardoarea cu care-L căutăm 
și-L dorim
dar făr'de curaj
fugim în bârlogul inimii noastre
iar acolo ...

În întuneric 
cu spaimă
în genunchi și plini de umilință
fierbinte ne rugăm,
spășiți ne rugăm:

            - ” O Doamne, dezleagă-ne de   prizonieratul din noi înșine!
           Și lasă-ne să ne îndreptăm spre veșnicia Ta!”

Însetați,
tremurând de înfrigurare
căutăm Cuvântul,
care, 
magic,
va spulbera închisoarea trupească
care, 
îndestulător, 
va deveni balsam pentru inimă.

Și vom spune:

”Ca și urmele, înșirate în colbul drumului,
ce sunt aidoma pașilor care le-au făcut ...
Îngăduie-mi Doamne, dreptul de a Te urma fidel.

Lasă-mă să servesc pentru Lucrarea Ta,
pe de-a'ntregul să fiu via întruchipare a Prezenței Tale,
Și buzele mele, să fie doar pecetea preacurată  a Cuvintelor Tale
Și inima mea, să fie locul Tronului Certitudinii Tale
Și din Harul Tău, cel necuprins,
din Dragostea Ta cea nemăsurată
Îndur-Te și fă-mi parte ...

Și de-ar fi să sorb doar o picătură din oceanul Confirmării Tale
Dă-mi Cheia Tăriei,
Să descui în fiece inimă
cele șapte lacăte,
să deschid cele șapte obloane
și să tai cele de șapte ori câte șapte gratii,
ale închisorii limitărilor lumești ...

Acolo va pătrunde Lumina Ta cea divină!
oglindindu-Ți măreția în fiecare din creaturile Tale!”

Ce Leac minunat ești Tu, Doamne!”
Doar pentru o clipă 
de-ți înalți privirile, 
imploratoare
și imediat Miresmele Divine te înconjoară!


( acestă poezie, a câștigat locul I la nu mai știu ce concurs al municipiului București. Un concurs  de poezie religioasă cu temă dată) 1998 sau 1999