Ignoranța

Captivante ideile lui (Milan) Kundera despre memorie și amintiri. Despre schimbările de sentimente, despre momentul când modificăm  amintirile: le ”revizuim” pentru că ele ”ne-au înșelat” așteptările; despre fabulație, repetitivitate amintiri ce le colorezi altfel din lipsa legăturilor cauzale pe care le uiți (mai ales cele nefavorabile nouă, mie).  M-au atras mai mult decât logica povestirii lui din ”Ignoranță” despre ”Marea reîntoarcere” și paralele cu Odiseea. Despre amintirile care ”nu se mai desfășoară” identic  și nu au ”timp”; rememorăm ani în câteva secunde și ne lasă un anume gust, o anume dâră care de fapt nu e corolarul a tot ceea ce am trăit ci doar a impresiei personale, cea mai  puternică, dintr-o suită de amintiri și ele poate, fără legături cu ale  celorlalți parteneri ai amintirilor.  Memorăm întâmplări, și totul e cumva hazardat.... 


Cel mai mult m-a frapat mecanismul fabulației proprii, interesant pentru că am observat așa ceva la mine, cum leg lucrurile de adevăruri și de povești inexistente atunci când mă gândesc să  îmi fac cel mai aspru examen de conștiință. E ăsta un mecanism de apărare sau un cocon?

Kundera scrie la un moment dat cum se construiește o amintire și mai ales cum se construiește o amintire comună? O mixtură dintre lucruri probabile și lucruri uitate cu două trei secvențe păstrate aproximativ după ani dar care nu se suprapun cu ale altora, nu sunt comparabile și mai ales compatibile, uneori din cauza capacității de a memora diferite  dar și a faptului că dăm importanță diferită întâmplărilor...


De ce spune că memoria și amintirile au o mare legătură cu  ”ignoranța” sigur explicată el dar cu o logică care e a autorului și nu a mea? Eu o tot caut încă.

O carte care m-a făcut să mă gândesc la ea, mai mult decât timpul în care am citi-o! Pe care am reluat-o. Și care o voi mai citi....


Povestea e simplă, schițată, personajele mai mult gândesc decât (inter-) acționează, cele două personaje principale, un el și o ea, amândoi emigranți, cuvba la polul opus care se intersectează înainte de li se schimba viețiile :)

E o carte  pansament pentru nostalgiile proprii sau voi vedea mai târziu,  o carte ca un șut în fund?

 .......................



Până de curând, toți se certau, fiecare voia să demonstreze că a suferit mai mult decât ceilalți sub vechiul regim. Toți voiau să fie recunoscuți ca victime. Dar competițiile suferinței s-au încheiat. Acum, nu te mai lauzi cu suferința, ci cu succesul. Dacă cineva te respectă, nu o face pentru viața ta grea ci că te vede alături de un om bogat! ( p37)

”Arnold Schönberg era conștient de existența bacteriei. În 1930, el scria: ”Radioul este dușmanul nemilos care înaintează implacabil și împotriva căruia orice rezistență este zadarnică;” radioul ”ne îndoapă cu muzică” (...) fără să întrebe dacă avem sau nu poftă s-o ascultăm, dacă avem posibilitatea s-o percepem”, astfel că muzica a devenit un simplu zgomot printre alte zgomote.

Radioul a fost pârâiașul cu care a început totul. Au apărut apoi alte mijloace tehnice pentru înregistrarea, copierea, multiplicarea, amplificarea sunetului iar pârâul s-a transformat într-un fluviu imens. Dacă, altădată, ascultam muzica de dragul muzicii, acum ea urlă peste tot și tot timpul, ”fără să întrebe dacă avem poftă s-o ascultăm, urlă în difuzoare, în mașini , în restaurante, în lifturi, pe străzi, în sălile de așteptare, în sălile de sport, în urechile astupate de căști, muzica rescrisă, reorchestrată, scurtată, sfâșiată, fragmente de rock, de jazz, de operă,  puhoi, în care totul se amestecă fără să știm cine a compus-o (muzica devenită zgomot este anonimă) fără să-i distingem începutul sau sfârșitul (muzica devenită zgomot nu are formă) apa murdară a muzicii în care muzica moare.” (p125)




.
.