Te-ai gândit vre-odată ce înseamnă identitatea ta și la ce folosește, cum se construiește, care sunt mecanismele proprii de igienizare a mentalului și a psihicului individual? Ce influențe au impresionat caracterul și conștiința ta de ești unic? Cum ele devin blocaje sau catalizatori ai vieții proprii? Pe de altă parte cum reușim să menținem atât de complexa sănătate a unei comunități nu numai ca ea să existe ci ca ea să devină vibrantă? Asanare, drenare, reînsămânțare acestea îmi vin în minte ca fost ”om de irigații”.
Îți trebuie înțelepciune să devoalezi toată încărcătura afectivă pe care o au locurile și oamenii pe care-i cunoști. ÎÎți trebuie curaj să rupi contractul ”tăcerii” cu care ai fost învățat de foarte mic în anii ”dublului limbaj”. În arhiva orală a fiecărei familii, prin repovestiri repetate se reconstruiesc vieții și etape ale arborelui genealogic, istoria ”mică” și se transmit numai lucrurile demne de laudă. Istora cea mică devine un fel de ”facebook” al nostru, o ”vitrină” în care așteptăm laude și emite judecăți ”plăcute” care să primescă o grămadă de like-uri dar mai ales inimioare. Dar dacă acestea sunt împopoțonate cu adevăruri ușurele și cu clișee, sabotorii din noi își fac treaba în continuare și trăim cu ideea ”că era mai bine pe timpuri”. Și transmitem asta pentru că noi ne simțim ”mizerabil”, neadaptați sau nebăgați în seamă. Dacă crezi că e vremea maturizării și a înțelegerii emoționale a istoriei tale intră mai adânc în propria familie, află câte ceva despre generațiile care au trecut, pentru a te înțelege pe tine însuți. Cum gândim și cum reflectăm asta în acțiunile noastre viitoare? Cum le transmitem? Uite, ne spunem ”lumea e rea”! Totuși cei din jurul meu, dacă îi iei la puricat sunt buni, și par ”normali”. E util să fim subiectivi? E util să punem văluri de catifea pe propriile noastre slăbiciuni? E doar un ”pansament temporar sau cumva faptul că ”trebuie să spălăm lucrurile numai în familie, înseamnă că ”ascundem lucrurile sub covor”?
Cea mai bună întrebare este dacă ceea ce suntem azi ne e de ajutor în înaintare? Până unde? Până la atingerea propriului potențial desigur. Cum ne integrăm propriul nostru spațiu privat în spațiul public?
Parafrazându-l pe Francis Bacon, avem din ce în ce o imagine de ansamblu mai mare tocmai pentru că stăm pe umerii strămoșilor noștri personali și a realizărilor sau nerealizărilor lor. Și de aici depinde de noi cum continuăm:
Privind mereu în jos și înapoi sau din contră înainte și în sus, lărgindu-ne astfel pas cu pas orizontul. Faceți o verificare: ascultațivă pe voi într-un dialog. Ascultați-i pe alții cu o ”altfel de ureche”: Veți descoperi dacă voi sau ei sunteți ancorați în trecut. Aveți sau au planuri de viitor? Fac ei (voi) ceva nou? Nou la orice vârstă? Ceva creativ?
Acesta este rolul colecției ”Memento” promovată de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană. Sub aparența unor povestiri individuale, se pun în contact memoria personală, familială cu istoria. Poate fi o analiză dură dar din care înveți enorm și care nu pretinde să aibă uscăciunea cercetării științifice pentru că povestitul este forma cea mai vechie care reușește să ne acapareze atenția. Istoriile personale ce au avut greșeli, erori, ”oi negre”, romantism cu carul.... și mult umor, mai grosier sau mai subtil...
Una din povestirile mele din ultimul volum este construită pe tăcerile tatălui meu. Cei care-l cunosc foarte bine știu că în spate i se spunea ”Mutu” pentru că el reușea să vorbescă prin muțenia prezenței lui într-un grup... Și acum stârnită fiind curiozitatea vă las linkul pentru comenzi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu