To: zmeul_albastru@yahoo.com
Suntem tare caraghioși când ne certãm. Semãnãm cu doi cocoși. și nici mãcar nu ne certãm pe ceva serios. Întotdeauna ne certãm de fricã. De frica de a nu ne pierde. Sã nu crezi niciodatã ce îți spun. Sã crezi doar ceea ce simți. Nu întotdeauna vorbele conțin adevãr.
To: floarea_soarelui@yahoo.com
Am trecut de faza în care certurile lãsau în mine urme. Acum sufletul meu e ca un deșert infinit în care, dacã lași urme, le șterge. Am devenit puternic pentru cã am conștientizat acest deșert, imensitatea deșertãciunilor din viața noastrã. Trebuie sã ai curajul sã-l strãbați și chiar sã mori de sete. Numai așa poți trãi nimicul, numai așa îți dai seama cã ai o naturã dualã, trup și suflet, numai așa reușești sã cauți adevãratul izvor al vieții. E o cale frumoasã, plinã de aventuri, care a fost lãsatã de Dumnezeu la îndemâna omului. Așa te iubesc eu pe tine, prin viața mea, prin ființa mea slabã și însetatã. Nu vreau nicio gratuitate din partea lui Dumnezeu, vreau sã simt nisipul fierbinte pe talpa goalã.
To: zmeul_albastru@yahoo.com
Câteva pagini din Scott Fitzgerald și parcã totul e… altfel. Prinzi curaj sã deschizi porți. La început totul este frumos. Suntem îndrãgostiți pentru cã nu ne cunoaștem. Dacã am ști ce urmeazã dupã aceea, am trage cât mai mult de îndrãgosteala asta și nu ne-ar mai interesa deloc sã punem întrebãri și sã așteptãm rãspunsuri, am alerga beți, îmbãtați de noi înșine fãrã nevoia de luciditate și adevãr. Noi vrem însã cu orice preț sã terminãm cât mai repede cu misterul, crezând cã dupã aceea, în baia de lapte ce urmeazã, descoperim eternitatea. și când colo, de cele mai multe ori, întâlnim sfârșitul. Cãci oamenii nu au curajul sã se arate goi. Le este rușine. De aceea mint. Își ascund cicatricile, rãnile, slãbiciunile, defectele, pãrțile vulnerabile care dor la o adiere de vânt.
Asta este tot ce avem noi mai de preț. Nu ne este fricã sã zburãm și sã coborâm în Iad împreunã. Ne-am lãsat dezgoliți și am avut curajul sã trãim tot. De la mângâiere la gândul crimei, de la lacrimi de fericire la sânge. și când trãiești la cotele astea, nu ai de ce sã te mai ascunzi. Oamenilor le este la îndemânã sã mintã, sã-și punã mãști, sã se prefacã, sã fie duplicitari, ipocriți, pe scurt, altfel decât sunt. Ai putea oricând sã fii așa. Dar ce rost are? Cu mine ești ca și cum ai fi cu tine. știi cã nu te judec, nici mãcar atunci când nu te înțeleg. știi cã îți dau sfaturi, fãrã sã te constrâng. Omul are nevoie sã mintã atunci când are nevoie sã se apere și sã își trãiascã viața dincolo de celãlalt, bariera care îl constrânge. Omul e liber. Doar în închipuirea noastrã el este legat. În realitate, e liber. Nimeni nu poate sã lege cu adevãrat pe nimeni. Nu s-a inventat lanț pentru suflet. Trãim tot ce vrem sã trãim, cu voia sau fãrã voia celuilalt, în ciuda normelor și a prejudecãþilor sociale. Trãim tot ceea ce considerãm cã ne este necesar și cã ne ajutã sã înțelegem mai mult, sã simțim altfel. Dacã ceea ce trãiești cu mine nu îți este de ajuns, este normal sã cauți în altã parte. Alegerile pe care le facem sunt individuale. Existãm în funcție de ceea ce alegem. Nu poți sã alegi decât pentru tine și ești rãspunzãtor de fiecare secundã pe care o trãiești. Viața nu îți dã nimic înapoi. Ceea ce faci rãmâne fãcut. Nu poți sã ștergi, nu poți sã te întorci sã schimbi, nu poți sã zici cã nu s-a întâmplat. Fiecare clipã lucreazã la moartea ta. și singura clipã care conteazã cu adevãrat e ultima. Atunci când ar trebui sã rãsufli ușurat și sã nu îți parã rãu dupã nimic. Iubirea este singura care te determinã sã te schimbi, sã îl pui pe celãlalt înaintea ta și sã trãiești prin el, nu prin tine. Iubirea te face sã renunți la ego-ul tãu și este singura care din doi face unu.
Draft: Omul se cunoaște pe marginea prãpastiei, în nuditatea lui, dacã îl pãtrunzi, dacã ai curaj sã cobori în el și prin el în Infern, dacã nu te sperii de urâtul din om și te oprești. Omul se cunoaște adânc prin cel mai subtil dans al sufletului și al spiritului sãu. Când simți cã iubești un om, înseamnã cã poți sã tai cerul în douã cu sufletul tãu, cã poți sã cobori cu acel om împreunã în Infernul lui și al tãu. Cã acel om se aratã în goliciunea lui, se dezbracã și te lasã sã exiști în el, te lasã sã cauți în el. Încrederea cã celãlalt nu te va ucide nu are cum sã fie cu jumãtate de mãsurã. Ori îl lași sã trãiascã în tine cu totul, ori îl oprești la ușa sufletului și te dezminți. Iubirea nu înseamnã sã ceri unui om sã se schimbe, ci sã îl determini sã se schimbe singur, sã aibã nevoie sã se schimbe, sã simtã necesarã schimbarea.
......
”Ce ne spunem când nu ne vorbim” - Chris Simion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu