Măi Malagambistule!

 

Ei bine, tatăl meu era malagambist! Acum o să aflați și ce înseamnă asta...

Măi malagambistule!!!!

Edmond Deda: ”L-am cunoscut foarte bine pe Sergiu Malagamba chiar in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Cantase o perioada cu Theodor Cosma, apoi a intrat la mine in formatie. Ca sa abata atentia opiniei publice de la mersul prost al razboiului, dar si din lipsa de subiecte, un ziarist a gasit o formula de a lansa o diversiune si a inceput sa-l critice vehement pe Malagamba din considerentul ca tineretul murea in lupta, iar malagambistii sfidau lumea la Bucuresti. Malagamba abia incepuse cateva concerte cu formatia sa, pe care a avut ideea sa o imbrace in camasi de aceeasi culoare, cu cravate subtirele, in ciorapi albi si cu pantaloni cu dungă foarte scurti. Aceasta moda facuse furori in Italia, iar lui Sergiu ii venea bine. Tineretul a inceput sa-l copieze. In urma acestui scandal Malagamba si-a atras o ura, saracul de el, de necrezut. Subiectul a ajuns si pe biroul maresalului Antonescu, care l-a chemat pe colonelul Elefterescu si l-a intrebat: «Ce e cu malagambistii astia, mai Elefterescule? » «Nu stiu, domnule general, dar ma voi interesa». Dupa un timp a dat raportul: «Domnule general, cred ca este vorba de o secta religioasa». «Ce idei au astia, Elefterescule? », a intrebat iar Ion Antonescu. «Nu stiu, domnule general». In urma acestei discutii, Serghei, cum ii spuneam noi, a fost luat chiar in timp ce dormea alaturi de familie. L-au internat pe langa comunisti, unde era un regim mai aspru. Nevasta-sa, Tanta, a umblat peste tot să-l scoată atunci.... ”

Compozitorul, dirijorul si instrumentistul Sergiu Malagamba, sau Serghei, cum ii spuneau apropiatii, s-a nascut la Chisinau la 6 februarie 1913. A inceput sa studieze muzica la Conservatorul Unirea din Chisinau in perioada 1931-1933, cu profesorul Gheorghi Iateakovki, dupa care in 1950, in cadrul cursurilor de la Uniunea Compozitorilor, le-a continuat la Conservatorul din Bucuresti cu Alfred Mendelsohn. Este unuldintre dirijorii care au introdus la noi, in domeniul concertului de muzica usoara si de estrada, jocul de scena al interpretarii instrumentale, cu alte cuvinte participarea efectiva la sectiuneascenica a orchestrei. La Conservator, Sergiu Malagamba a studiat o perioada violoncelul. S-a simtit insa mai atras de percutie, de bateria de muzica usoara si de dans, instrument la care era singurul in acea vreme care nu batea, ci canta. Asta pentru ca intr-adevar, bateria se transforma in mainile sale intr-o orchestra. Crescendo, fortissimo, urmate de un subito piano se intrepatrundeau cu figuri ritmice de o rara fantezie, realizate cu o execeptionala tehnica de virtuoz. A debutat ca baterist in anul 1937, cantand in diferite formatii de muzica de dans. In 1940 a dirijat primul sau concert de muzica usoara. Inainte de a se consacra baghetei dirijorale, si mult timp dupa aceea, Sergiu Malagamba a fost considerat cel mai bun baterist din tara noastra, faima lui depasind hotarele Romaniei.

Malagambismul este asociat cu numele lui Sergiu Malagamba. El şi-a pus amprenta asupra societăţii româneşti. A rămas în legendele Bucureștilor. Lui Malagamba îi plăcea să fie spilcuit, să adopte o ţinută ostentativă, prin combinaţii ciudate de culori cât şi prin croieli extrem de îndrăzneţe ori prin tunsori extravagante. Atunci extravagante evident acum foarte obișnuite. Malagambistul avea frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, pălăria era cu boruri late şi panglică fină, cămaşa obligatoriu uni, pantalonii cu pense, cu manşeta la glezne şi ciorapii cu galben roșu și maro, în plus celebrii pantofi cu scârt.

În 1942, Malagamba este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, din cauza malagambismului – modă care făcea furori. Cel care a protestat imediat a fost Constantin Tănase care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat și el ca un malagambist.

După arestarea lui Malagamba, mii de elevi au protestat pe Calea

Victoriei pentru eliberarea idolului lor.

Malagamba este considerat de mulți cel mai bun. baterist În perioada 1941 – 1945 a fost baterist în orchestra teatrului Gioconda, apoi a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO. A colaborat cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40. În 1945 a dirijat opereta Sfinxul din Hollywood de Ralph Benatsky, între 1945 şi 1948 a fost baterist şi dirijor la N. Stroe, Teatrul „Elly Roman” şi al Ateneului Român din Bucureşti, iar din 1947 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. A fost, apoi, baterist la teatrul de estradă, între anii 1948 şi 1950, iar între anii 1949 – 1954 a concertat, ca interpret, în cadrul unor spectacole cu mare priză la public, la Sala Dalles din Capitală. În anul 1950 a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti cu Alfred Mendelsohn, în cadrul unor cursuri organizate de Uniunea Compozitorilor, o perioadă în care a cochetat şi cu studii de violoncel. În perioada 1950 – 1955 a fost percuţionist la timpane în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, apoi, între anii 1955-1974 a fost dirijor la Teatrul Constantin Tănase, o perioadă în care, timp de doi ani (1965 – 1967) a fost şi profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă. În anii ‘60 a instruit noi toboşari, viitori exponenţi ai muzicii rock, între ei, bateristul Ştefan Mihăescu de la formaţia Sideral. A întreprins nenumărate turnee peste hotare, cum sunt cele din Egipt, Sudan, Polonia R.D. Germană, URSS, Italia şi Israel. Malagamba a fost şi un mare compozitor. „Serghei” a rămas celebru şi prin „Baletul tobelor”, un solo de baterie pe care a fost creat chiar şi un dans, care a făcut furori chiar şi pe scena Olympia din Paris, în cadrul turneului francez al artistului, întreprins alături de trupa Teatrului „Constantin Tănase”, din anul 1965. Moare în 1975.

Privit cu înțelegerea de azi, Sergiu Malagamba a fost ceea ce specialștii numesc astăzi „trendsetter”, adică omul care nu se îmbracă neapărat la modă, ci care adaugă originalitate ținutelor și impune un nou stil. Talentul său uriaș - în opinia multor muzicieni a fost cel mai mare baterist român al tuturor timpurilor - era dublat de o atitudine totalmente atipică pentru tinerii ascultători și foarte conservatori ai acelor vremuri. Profesional era unul dintre cei mai buni din piață. Vestimentar era un avangardist. Sfida șabloanele. Cu o floare la butonieră, astăzi s-ar fi spus despre el că este metrosexual, însă grija pe care și-o purta nu era singura calitate. Stilul său futurist îi „corupea” pe tinerii Bucureștilor într-o manieră enervantă pentru cei care făceau legea prin oraș. Conducea o orchestră, iar băieții din trupă își urmau liderul cu sfințenie. Se îmbrăcau la fel, se comporau la fel, se tundeau la fel și cântau după aceeași partitură. Deveniseră malagambiști. (aici video Bateriada - https://www.youtube.com/watch?v=-XCtwRKbRgE&t=5s )