Reflecții la un concert pe Bulevard, Piazzolla și acordeonul

 

300 de copii, spun organizatorii ( SYNC ), au participat la atelierele muzicale de pe Bulevard. Au ascultat câteva ore muzică clasică. S-au mișcat pe muzică clasică, au înțeles ceea ce e acela ritm și au aflat o grămadă de alte noțiuni muzicale.

Eu, am fost în ambele zile la concerte. Și nu, nu am poze. Mi-am impus să nu fac fotografii ci tot ce am trăit să rămână efemer în mine. Știu că voi găsi peste tot fotografii ( puteți verifica în comentarii) dar nici una nu se compară cu atenția pe care, eu și grupul meu de prieteni l-am dat realității. Într-un fel am retrăit atmosfera duminicilor din copilărie când ieșeam la plimbare pe bulevard. Un bulevard și atunci și acum aglomerat, mișunător. Pe atunci adică în anii 60, veneam de acasă pe Democrației, pe la primul rond și făceam un tur complet al Bulevardului dându-ne întâlnire cu alte și alte cunoștințe. Pe un trotuar, apoi pe celălalt ca și cum ar trebui să echilibrăm traseul și ne opream la cele câteva ”grădinițe” (terase) care se aflau la fiecare rond pentru o bere și un Cico. Era după-amiaza și nu trebuia să ne stricăm pofta de mâncare. Vată pe băț, semințe, baloane, Hopa Mitică, trompețele, și mingiile acela învelite în hârtie creponată cu elastic. Eu am plâns mereu că nu îmi cumpărau trompete pentru că sunau strident și o fetiță, era regulă, nu trebuia să facă lucruri stridente. Familiile în grupuri se salutau și stabileau vizite. Nu se opreau să discute pentru că ar fi format ”dopuri” pe trotuar. Râsul și veselia erau ”moderate”, mersul agale, spatele drept, rochia ”de duminică”. Pe atunci băncile, erau mult mai puține iar copacii mult ma stufoși. Nu se ”mânca” pe stradă”. Era de fapt o paradă, Era sigura dată când o vedeam pe bunica cu pălărie, în afara înmormântărilor. Uneori cu mănuși din macrame. Aveam cam 4 - 5 ani și-mi aduc aminte, ce s-a întâmplat cu o doamnă ”îndrăzneață” care ieșise în pantaloni pe Bulevard. Nu conta că moda minijupelor și a pantalonilor pecheur (pescărești) inundase și România. Regula era că cu pantaloni, o femeie merge pe munte și nu pe Bulevard, duminica!

 

Ei bine au trecut 60 de ani peste Bulevard. În weekend a fost la fel, multă lume, pestriță, grupuri de tineri, copii liberi să alerge pe stradă, nu numai pe trotuare, cozi la înghețată, clătite și mici. Cel mai mult mi-au plăcut oamenii care se țineau de mână, scaunele ocupate la concerte, aglomerația din jurul coșurilor de baschet. Răcoarea pe sub castani. Doar băncile la soare nu erau ocupate în rest aglomerație.

 

Și mai mult și mai mult, m-am bucurat de părinții care au avut ocazia să ofere copiilor lor primele noțiuni de politețe la un concert clasic, fie el și în aer liber. Despre artiști și despre repertoriu sigur aflați din articole( vezi comentariile). La una dintre reprezentații, am putut trage cu urechea la un dialog între doamne 70+ care aveau întâlnire romantică. Aveau întâlnire iar personajul ( poate personajele) era meloman care as apărut probabil după ce eu am plecat. Uite domnule la ce e bun Astor Piazzolla, la tangouri sufletești!

 

Faptul că Bulevardul e zonă pietonală face ca mereu, din aprilie încoace ca în 202 S să se bombăne. Călătorilor li s-a scurtat/tăiat traseul până la Gara de Sud. Dar m-am învățat cu nemulțumirea celor din cartier, ei bombăne din orice.

Pe mine weekendul m-a ajutat să îmi fac ”pașii”, să mă opresc din loc în loc și să am dialoguri reale, apropiate cu prietenii. Să râdem mult. Să ne amintim.

 

„Cine poate ști

De unde vine vara

și încotro se duce....

Mi-a spus o fetiță cuminte

că-și aduce aminte

cum vara vine din copilărie...

Trasă de fluturi, de buburuze și de furnici,

înspre bunici”

Ana Blandiana