Sineală

Orele matinale sunt momentele mele de meditație, rugăciune și gândire critică retrospectivă și, spun eu de idei noi... Așa că de (dis de) dimineața, am dat peste o veche fotografie, printre puținele făcute în facultate. Fotografia, care la mine are scris pe spate numele colegilor este din aprilie 1982 de la Vulcanii noroioși, Buzău: excursia noastră la terminarea cursului de îmbunătățiri funciare. Din lipsa fondurilor nu mai beneficiam de excursiile acelea fabuloase prin toate cramele țării, așa că ne-am mulțumit să poposim doar la Valea Călugărească la înapoiere, acolo unde era Institutul Național de Vinificație.

Și azi, după 43 de ani, am două gânduri în minte: Primul legat de faptul că nu prea am (avem) fotografii din anii facultății. Oricum, nu ca acum din cele făcute în toate momentele și toate ipostazele. Și de aceea, acest memento îmi stârnește amintiri prețioase și desigur celor ce se vor regăsi acolo multă bucurie.

 
Apoi uitându-mă la culorile alb-negru de la Vulcanii noroioși mi-am adus aminte de cuvântul ”sineală” folosit foarte mult de bunica mea. Asta era culoarea zonei, amestecată cu pământ și mirosind a sulf. Sineală, luată separat, este o anume nuanță de albastru uimitor, culoare care, mi-a stârnit mii de amintiri olfactive legată de spălatul rufelor și acele mici cuburi de albăstreală folosite la ”albitul” lenjeriilor. Hmmm! Nebăgate în seamă atunci, rămase în memorie pentru totdeauna, respir azi, în minte, odată cu formarea zgomotoșilor bulbuci noroioși (gazoși). Respir mai adânc. Iar mintea mă duce la odoarea de sulf sau de orice altceva care-ți lasă gust metalic în gură.
 

Sentimentul rămas e acela că ești și stai pe un organism viu...

sineálă (-éli), s. f. – Vopsea albastră, indigo. Bg., rus. sinilo, din sl. sini „negru” (Cihac, II, 336; Tiktin; Iordan, Dift., 82), cf. sein. – Der. sineli (var. sinili), vb. (a clăti rufele cu albăstreală); sineliu (var. siniliu), adj. (albăstriu).

 

 Cuburi cu sineală, albăstreală de rufe