Dimineață de mai, 18. Noros de frumoasă. Eu? Am refăcut drumul pe care veneam acum 40 de ani în diminețile de luni. De la Gara de Nord, cu 105, am coborât pe Bulevardul Expoziției, am intrat pe portiță. Acum nu aveam bagajele grele cu reserve de hrană pentru zilele de examene. Am trecut pe lângă căminul 4, am salutat fereastra de la camera 306, am mers pe lângă fostele silozuri cu cartofi care în anii ’80 ne trimiteteau damfuri de cloceală (acum parcare). Am verificat cum arată căminul de vis-avis: căminul 2 e bicolor și pare mai vesel. Cantina e de nerecunoscut, acum e restaurant cu pretenții. (hmm au dispărut tăvile de inox iar toaletele sunt curate și luminoase) și au apărut chelneri tineri în omniprezentele costumații negre. Terenul de sport, la 9 dimineața e plin. Plin ochi. Peste 200 de oameni în treniguri, aliniați. Am înțeles că sunt diverse competiții si diverse organizații care închiriază terenul. În fața Sălii de Sport Agronomia e o bisericuța. Se auzea slujba. Lângă, un teren de joacă pentru copii cu mobilierul aferent. E chiar în fața căminului 7. Sport de relaxare, credință și joacă pentru copii studienților? 3 lucruri greu de imaginat acum 40 de ani. Și, în tot parcul e plin de oameni din zona limitrofă. La plimbare, alergând pe alei, cu cărucioare, cu copii. Animație și gălăgie matinală. O zonă vie. Aleea cu tei a rămas aceiași. Tei încă neînfloriți. Duzi bătrâni cu parfum de dude pe jumătate coapte/picate/strivite îmi aduc aminte de alergările matinale ale profesorului Puiu de la Pedologie în jurul dudului și amuzamentul nostru stângaci și răutăcios. Din loc în loc, elemente neschimbate de acum 40 de ani, un arbore, o bancă, o alee, o crăpătură în asfalt. Clădirea unde făceam ”chimia” e nefolosită și închisă (clădire de patrimoniu care așteptă fonduri pentru renovare), clădirea facultății de Horticultură e în renovare, remodelare, re-brenduire. Un spațiu de sticlă se profilează sus pe acoperiș. Covorul asfaltic din față lipsește și utilaje trebăluiesc și azi, în zi de sâmbătă. În următorii 5 ani vom merge să bem cafea sus la mansarda de sticlă.
Iar noi, cei din promoția 1984
, în parc. Uneori, pe timpuri, în zilele de vineri ne adunam acolo să facem instrucție… cu mantalele acelea de postav milităresc, kaki, care cântăreau o tonă … Acum aveam 40 de ani, peste noi. Azi, ai mei nu au fost deloc grei. Ori am lăsat durerile acasă, ori întâlnirea a avut un efect placebo asupra mea, a tuturor. Apoi, am observat că nu s-a plâns prea tare, nu s-a plâns prea mult dar au fost multe glasuri gâtuite de emoții, răgușeli de la vorbitul prea mult, prea tare și prea entuziast. Am acumulat multă bucurie azi, multe îmbrățișări, vorbe bune și zâmbete. La o anumită vârstă te dezobișnuiești să porți cu tine un zâmbet pe față, de dimineață până seară. upă ce ai o astfel de zi, atunci realizezi că în viața cotidiană, nu mai sunt prea multe zile asemenea. În același timp mă simt obosită, la fel ca atunci când vorbesc o limbă străină. E limba limitelor care se deschid, a încrederii tinerești și limba care naște entuziasmul molipsitor. Bănuiesc că vorbeam mult limba asta în studenție. De aceea, spun eu, e necesar să nu lipsești de la astfel de întâlniri!
.
https://photos.app.goo.gl/NWN4kdxmVAEzQ1Lx6
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu