Când mă uit într-o pictură, eu îmi pretind atunci când m-aş îndepărta, să nu „fur” culoarea sau imaginea sau formele aparţinătoare tabloului, acele tuşe umbrite de cupola simbolisticii, proprie pictorului. Dacă ar fi aşa, atât timp cât imaginea îmi persistă pe retină sau pliată prin cortex, vopsele ori convenţiile imaginaţiei artistului s-ar transfera şi reproduce ca un xerox şi biata pânză s-ar sfâşia ochiului meu interior şi mi s-ar prelige într-un greu suculent. Aş şiroii, până ce mi-aş îmbâcsi impresionabilul.
Mă gândesc la semnificaţia unui act de profunzime şi rezistenţă artistică. Culcuşit în mine, stă gradul dintre libertatea creatorului de a mi se preda şi generozitatea mea de a-l primi cu tot ceea ce crează. Când s-ar face aceea transmutaţie, nu vreau să judec. Nu vreau mai ales să mă las copleşită de ideea de frică: că aş fi mioapă în a descoperi esenţă din ceea ce face un născocitor de realitate. Aşa cum nu simt nevoia să storc acuzaţii către cineva, pentru o zgârcenie a simţurilor lui către mine. O operă, fie numai un tablou, schimbă definitiv modul în care se nasc sentimentele în mine. Doar că e bine să nu mă poleiască cu o emoţie exterioară mie căci m-aş putea ecrana. Eu doresc să extrag, să sondez, să îl extrag şi să asigur încolţirea realităţii artistului în nevăzul din mine. Acolo doar, trebuie să se creeze o dragoste pentru acea precizată realitate şi nu alta, pentru că el a atras-o, nu numai ca pe ceva inedit ci şi ca ceva nemaivăzut. Şi viziunea ce mi-o înmânează astfel ar trebui să mi se fixeze vârtos pe tencuiala proaspătă şi încă udă a peretelui afectivităţii mele.
Într-o expoziţie, nu-mi voi permite vreodată să-mi aşez pe faţă o expresie cosmetizată de o încântătoare percepţie! Sau mai rău, să îmi îmbrac chipul cu o faţă politicoasă, uşor absentă, mimetizând reflectarea înţelegerii profunde.
Poate într-o expoziţie, eu caut punţi! Şi cumva am găsit una: odată, un tablou, m-a făcut să dialoghez cu o trestie. Trestie noduroasă, o graminee bătută în permanenţă, de vânt dehhhh, ... - "nu-i stejar!" - îmi spun ..... Dar ... he he he şi trestia se revoltă uneori... uneori şi noi ...
Poate într-o expoziţie, eu caut punţi! Şi cumva am găsit una: odată, un tablou, m-a făcut să dialoghez cu o trestie. Trestie noduroasă, o graminee bătută în permanenţă, de vânt dehhhh, ... - "nu-i stejar!" - îmi spun ..... Dar ... he he he şi trestia se revoltă uneori... uneori şi noi ...
De aceea îţi spun, când stau în faţa unui tablou, eu îmi revendic starea de cristalizare, spunând autorului:
- „ Insularizează-mă!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu