Inima mea pârjolită,
Neogoit se gratulează,
Că te-a ales.
Subjugata de tine, îi atâta de sticloasă,
şi-nfierbântată,
c-o modelez,
s-o siamez
cu voluptatea ta.
Atât’s eu de însorită
că mi-au înflorit razele
cu pupile,
şi cu buze flămânde,
şi cu sprâncenele nemăsurat de mirate.
Şi încă eram ocupată până peste cap de făcătura asta
că n-am văzut când mi s-a ciuruit sinele
şi aşa fragil,
şi subtil.
Prin ciur,
s-au cernut grăbit
poleitura,
şi aurul sentim-aura, leneş a curs
a risipă.
De la ciur mi se trage!
Unde-am stat plin de silinţă
Spălând albii goale de nimicuri
Pân’la delir.
Apoi mi-am dat seama,
era o dragoste de unică folosinţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu