sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Caravansaraiurile


 Caravanseraiurile, sunt hanuri pe rutelor comerciale majore. Fotografia de mai jos este a unui caravanserai de pe vechiul Drum al Mătăsii. Astfel de hanuri erau așezate cam la 38 - 40 de kilometrii unul de altul adică la o zi de mers unul față de altul. Ele au apărut în Asia, Nordul Africii și partea orientală a Europei ca un fel de „case de oaspeți” sau „hanuri de pe marginea drumului” și ofereau loc de cazare caravanelor. Comercianții și pelerinii erau cei mai frecvenți călători. Așa că un astfel de han a fost mereu un loc de schimb cultural pe lângă cel de bunuri. Erau refugii sigure, împotriva bandiților dar și a vremii extreme. Aici poposeau negustorii încărcați cu mătase, condimente și alte bunuri scumpe.


Designul acestor clădiri reflecta scopul lor de protecție. Adesea erau construite chiar în afara celui mai apropiat oraș sau sat și erau înconjurate de ziduri imense, asemănătoare cu cele ale unui fort. Caravanele intrau printr-o poartă înaltă, masivă, care putea fi asigurată din interior noaptea, cu lanțuri grele. Străji bine pregătite și plătite erau însărcinate cu protejarea persoanelor, bunurilor și a animalelor din interior.
 

Interiorul unui caravanserai arăta mai mult ca un han decât ca o fortăreață. O curte mare la parter, inelată pe margine cu depozite și grajduri pentru cămile, măgari și cai , cu un colț pentru bucătării.
Camerele erau mici, nemobilate pentru oaspeții obișnuiți. Uneori astfel de case aveau până la 2 etaje. Unele caravanseraiuri mai mari au avut, de asemenea, o baie și o cameră de rugăciune.

Majoritatea vechilor caravanseraiuri încă existente, sunt ruine cu interes doar pentru istorici și grupuri de turiști. În contrast, hanurile medievale erau semințe pline de viață, asemănătoare orașului modern cu o varietatea de oameni, de limbi, de mărfuri și de obiceiuri.

Călători din est și vest, vorbeau multe limbi, schimbat povești, știri, mărfuri și idei în timp ce se intersectau. Au făcut schimb de rețete și au preluat obiceiuri exotice. Erau toleranți fiind la intersecția dintre creștinism, islam, iudaism și budism. Iar când au plecat mai departe au luat cu ei toate aceste lucruri noi și le-au amestecat făcându-le din ceva exotic, ceva al lor.

Caravanele au făcut posibile schimburilor economice și culturale iar efectele lor se observă în varietatea limbilor, credințelor și culturilor care coexistă în această regiune a lumii.

Hanul Obruk secol al XIII-lea d.Hr., Seljuk Caravanserai, situat la granițele districtului Karatay, Türcia.

 

 

.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu