”Când va bate vântul peste părul tău/ Să-ți aduci aminte de numele meu!”

 

”Când va bate vântul peste părul tău

Să-ți aduci aminte de numele meu!”

 

De vre-o zece ani încoace în perioadele ”moarte” ale zonei din social media (perioada cu mai puține postări), „începe campania hai să înfrumusețăm Instagram-ul, Tic Tok-ul, Facebook-ul, etc”. De fapt e o formă de încurajare pentru  a crește numărul postărilor care ar trebui să prindă mai ales la cei care nu prea postează, nu la cei activi. Că  de fapt tot cei activi sunt  cei care postează, asta e o altă poveste. Ți se indică să trimiți ”10” postări tematice și să nominalizezi încă 10 persoane să-ți repete performanța. Entuziaștii fac asta și pornesc cu avânt apoi campania scade până la epuizare pentru că de fapt esența acestei inițiative este exact la fel ca un joc piramidal. 

 

Trimite de zece ori sau de ”n” ori, seamănă cu campania de scrisori cu iz religios, ”anonimele de pe caietul de dictando”, puse în cutiile poștale acum peste 40 de ani: erau un fel de manifeste religioase în genul: citește și dă mai departe. Nu respecți indicația, îți piere norocul și primești 10 ani de ghinion. Accepți provocarea, ei bine, primești 10 ani de noroc și alte binecuvântări. 

 

Anul acesta, procedeul care deja a început și la care am primit invitații personalizate are o tematică vastă: poezie, muzică, opere de artă, poze de familie, și excursii în străinătate. 

 

Ele toate, mi-au adus aminte de propriul caiet de amintiri, decorat manual, conținând colaje, desene, chiar fotografii. Acesta avea răspuns la toate întrebările existențiale pe când aveam eu circa 10 ani. Avea și cea mai frumoasă copertă pe care mi-o putusem permite, și poze decupate din Burda și revista Cinema. 

 

Până la urmă „caietul de amintiri” ar fi fost chiar util dacă răspunsurile erau profunde și nu deveneau o întrecere colegială, unde fiecare se străduia să scrie frumos caligrafic, mai fălos, mai ”de bine”.

 

 Oracolul cum era numit înainte de perioada comunistă, ar fi fost un adevărat instrument de cunoaștere reciprocă sau păstrător de valori sentimentale. Păi nu Eminescu sau Alecsandri sau Minulescu au ei poezii cu dedicație: ”pe albumul doamnei X”?

 

Îmi aduc aminte că postările, scriitura pe caietul respectiv erau de fapt și înțelegerea unei anumite ierarhi între prieteni și stabilirea sau „stricarea” unor relații. Cu ce nerăbdare așteptam completarea în anumite caiete mai pompoase!

 

Țin minte cum, în pauze, scoteam (noi fetele) caiețelul colorat și începeau toți să roiască în jur. În timpul orelor îl răsfoiau pe furiș și mai răspundeau la câte o întrebare. Pline de desene, poezioare și întrebări care se considerau haioase și curajoase.

Am descoperit chiar cu câte un rezumat la o carte de citit din vacanță.

 

Mă încercă o ușoară nostalgie când îmi reamintesc versurile naive:

 

”Când va bate vântul peste părul tău

Să-ți aduci aminte de numele meu!”

 

”Două mere, două pere

Te sărut, la revedere!”

 

 

Ești o floare, ești un crin

Ești parfumul cel mai fin!

Și ca semn ca te iubesc

Colo jos mă iscălesc

 .

Iar asta e chiar adorabilă, nu? 

 

 ”Toate trec pe astă lume

Ca și roua de pe flori. 

Amintirea doar rămâne 

Ca ceva nemuritori.”

 

Uitându-mi zilele trecute pe un astfel de caiet, am verificat lista întrebărilor:  "Ce pastă de dinți folosești?" și ”Care e țara ta preferată?" (ca și cum of, of, of ne plimbasem prin întreaga lume cu piciorul și nu prin intermediul unui amărât de atlas subțirel. Atunci era o treabă serioasă, acum un motiv de matur amuzament și mirare. Era instrumentul unde ”bârfeau” toți dar pe  rând, unde se adunau poveștile SF și mai ales puteam afla cine pe cine mai place. După care urmau chicotelile.

 

Constat că să răscolești și să descoperi caietul vechi de amintiri, poate fi mai interesant decât să îți urmărești ultimele episoade din serialul preferat sau fotografiile de la ultima petrecere la care ai fost. E ca și cum ai face o călătorie în timp, iar destinația e reprezentată numai de locurile cele mai dragi. Îți amintești astfel care îți erau prietenii pe atunci, ce actori îți plăceau, ce muzica ascultai și mai ales ce vise aveai. :p

Așa că azi am râs de naivitatea de  atunci, m-am bucurat de anumite vise împlinite. E benefică incursiunea prin acele amintiri, mult mai sincere și naturale ca emoticoanele și link-urile fără rime.

Toate acestea intră de fapt în ceea ce înseamnă neorogeneză de fază adultă. Adică: 

 

 

”Până de curând se credea că după maturizarea creierului nu mai apar neuroni noi, neuroni tineri care să îmbunătățească rețelele din creierul nostru sau să-i înlocuiască pe cei morți. Prin marcarea unor celule stem s-a descoperit faptul că în anumite condiții și experiențe de viață unele celule din creier se transformă în neuroni formând sinapse și conexiuni noi, neexistente până atunci. Sunt câteva situații, când neurogeneza de fază adultă are loc iar una dintre acestea este explorarea naturii sau a unui spațiu necunoscut.” ”Călătorie în jurul omului” de Alexandru Stermin.

Toate astea îmi spun eu, au legătură cu sănătatea, longevitatea, creativitatea, a mea, a noastră, a tuturor. Dar cum ne expunem la un astfel de proces de repet, ”neurogeneză de fază adultă”, cât de des și cum în urmărim și fructificăm? Acest lucru este un pas în plus și aici intervine rolul călătoriilor și al povestirilor. Citiți povești și deveniți povestitori!

Țineți minte, ”neurogeneză la faza adultă”! Când se întâmplă așa ceva, conștientizezi lucruri pe care nu le-ai înțeles până acum, înțelegi lucruri la care nu le-ai avut în minte și mai ales îți vin gânduri noi, noian peste tine. Dacă nu vi s-a mai întâmplat de mult să aveți o astfel de stare ”de viu”, ”de uman” e timpul să vă puneți întrebări cum să o accesați.