luni, 13 ianuarie 2020

Piatra răbdării și abjecția


În cazul meu, ele poveștile, sunt responsabile de bruma mea de cunoștințe și spoiala de înțelepciune care mă bântuie. Îmi amintesc perfect impactul lor. De exemplu, povestea despre piatra răbdării, o poveste persană. Jur că închizând ochii, pot vedea coperta cărții ferfenițate, desenul copertei, semnul B.P.T. și chiar pagina îndoită, undeva spre sfârșitul cărții. Cred că povestea aș putea-o reda și acum. Cum crapă ea, răbdarea coaptă la fel ca o piatră ce explodează din propriul miez, ca să-i păstreze sentimentele curate și inima intactă eroinei nedreptățite, un fel de Cenușăreasă a Orientului. 

Așa am luat contact prima dată, cu cuvântul abjecție. Apoi, pe el cuvântul, l-am găsit la una din nuvelele lui Salinger. Dar asta e o altă poveste și desigur o altă vârstă.

Acum când tot văd abjecția că mă (ne) înconjoară știu că e parte din procesul de normalitate și că e mai ușor de trecut prin, pe lângă, când ai o piatră a răbdării în buzunar și în cazul meu o castană care musai, ar putea germina.

E un proces continuu de care uităm dar da, nu avem încotro trebuie să-l accesăm. Și cu toate că mă atrage, rău mă atrage să mă scufund, să mă anulez, să mă degradez, să-mi mutilez cugetul îmi imaginez cum piatra aia din buzunar deodată explodează ea în locul inimii mele Și așa lupt să mă scot din brațele ei voluptoase, ale abjecției.
Nu uitați vă rog, să purtați talisman, o piatră în buzunar sau o castană care imediat ar germina.


 ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie




Edmund Dulac (1882-1953), ilustrând Rubaiyatele de Omar Khayyam

2 comentarii: