Baku este o ființă fantastică născută în folclorul nipon care vine din zona dragonilor sclipitori și a ființelor răutăcioase dar nu e ce pare a fi. Baku apare ca o creatură deosebită, o himeră țesută toate poveștile divine. Imaginați-vă, o matahală urâtă, cu trunchiul înțeleptului elefant, ochii vigilenți ai rinocerului, agilitatea și forma robustă a ursului, cu labe mari cu gheare lungi ca ale tigrului, și o coadă puternică de bivol, toate ”cusute” împreună de capriciul artizanilor cerești. O legendă spune că, atunci când zeii au terminat de a crea animalele, au luat toate ”resturile” rămase în jur și le-au pus împreună și așa a apărut Baku.
Urât dar bun căci monstrul Baku adăpostește un suflet blând și servește ca santinelă somnului uman. La fiecare sforăit sau răsuflare el ”soarbe” cu trompa-i enormă temerile, înfruptându-se cu fantome și viziunile noastre grotești. Coșmarurile și visele urâte sunt alungate cu talismane ce se pun la pătuțurile copiilor.
Baku, în esența sa paradoxală, întruchipează dualitatea existenței. Urâțenia sa proverbială, o putere brută din lumea naturală, temperată de o inimă plină de compasiune. Mie îmi aduce aminte de basmul ”Frumoasa și Bestia”. Așa că trebuie să fim mereu atenți poate că în interiorul celui mai grotesc exterior, se află altcineva decât credem noi la prima vedere.
Când un copil din Japonia se trezește tremurând dintr-un coșmar, el știe ce să facă. Își îmbrățișează perna și șoptește de trei ori: „Baku-san, vino să-mi mănânci coșmarul!” Dacă ai încredere în el și coșmarul e real și înfricoșător, atunci Baku va veni în grabă și îți va distruge visul cel rău. Îl soarbe cu trompa, îl ia în gheare și-l sfâșie până dispare. Și o face repede. Dar Baku nu poate fi invocat fără o anumită de precauție sau pe motive false pentru că dacă devoratorul de coșmaruri este prea flămând și tu nu-i oferi un adevărat coșmar, s-ar putea să nu mănânce doar un singur vis ci să-ți devoreze imaginația și astfel să-ți dispară chiar și speranțele sau dorințele, laolaltă cu pretinsul vis urât.
În primele imagini desenate , pe la 1100, Baku seamănă cu tapirul. Unii spun că un marinar eșuat în Malaezia s-a întors mai apoi cu o astfel de creatură care a fost transformată în legendă. Sau poate tapirul era un animal care la un moment dat a a existat și a dispărut din Japonia și populația a rămas cu legenda. Asta pentru că în unele mituri apare ideea că în antichitate, turmele de Baku erau vânate și din pielea lor se făceau plăpumioare - talismane de alungare a spiritelor rele. Cartea Șase povești ale dinastiei Tang vorbește despre un animal sacru numit bakuki. Oamenii își puneau talismane cu Baku la capătul patului (perioada Muromachi - 1337-1573) sau foloseau perne brodate sau cu forma unui Baku (perioada Edo - 1603-1868).
Baku este încă o figură populară în Japonia modernă chiar dacă acum populează mai mult benzile desenate și zona manga și anime. Și Bineînțeles este o poveste din care copiii află cum să procedeze dacă au un vis urât:
„Baku-san, vino să-mi mănânci coșmarul! Baku-san, vino să-mi mănânci coșmarul! Baku-san, vino să-mi mănânci coșmarul!”
Și un tapir malaezian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu