Dumnezeu făcuse lumea, iată chiar și pășunile noastre cu stânci aici în Podhola. Dar Diavolul nu vedea ce minuni făcuse Dumnezeu și el era plin de gelozie cruntă dorind ca și el să creeze oameni. Așa că imitându-L pe Dumnezeu, a luat în pumni un morman de țărână, l-a modelat, așa cum obișnuia să facă Dumnezeu. Și când să dea viață ființei, a văzut privirile lui Dumnezeu ațintite asupra lui și atunci Diavolul s-a rușinat și a fugit iar Dumnezeu i-a păzit pe țărani de urgiile cerului. Țărâna Diavolului e undeva acolo sus și acum ascultă de Dumnezeu, așa au apărut Planetnik-i. Ei stau și călăresc norii iar când nu sunt nori și e timp frumos, coboară printre oameni și îi ajută la munca câmpului fie pentru o mică plată fie pentru un cuvânt bun.
Planetnik, cunoscut anterior ca Chmurnik sau Obłocznik este un demon al norilor și vântului cunoscut în întreaga regiune slavă. Se spune că acești demoni provin din suflete celor care au murit brusc, în principal spânzurați și înecați, victime ale crimelor, cei care au murit subit, fetuși avortați Practic dintre cei care aveau dorința de a trăi și nu li s-a permis s-o facă. Acum treaba lor este să ”tragă norii” pe cer cu o funie ca un vânt.
Erau imaginați ca bătrâni înalți cu pălării late sau ca niște ”creaturi” din zona Carpaților și Podhale, iar cei care vorbeau cu ei erau doar șamanii sau vindecători locali.
Alte
povestiri spun că Płanetnikii nu sunt suflete celor păcătoși ci băieți aleși
de soartă sau chiar semi-zei care la un moment dat în viața lor au fost atrași în
Rai de curcubeie sau de nori și unde chiar locuiesc. Uneori există o versiune în care
Płanetniki sunt atrași în rai doar pe durata luptei dintre bine și rău, în timpul furtunii. Ei stau mereu de partea binelui iar după ce câștigă se întorc înapoi pe pământ. În afară de a ”trage” sau mâna norii, îndatoririle lor sunt de a colecta și elibera apa în anume locuri. Așa că oamenii își doreau să fie prietenoși cu aceștia și mai ales să nu le aducă nici un afront pentru a li se oferi ploaia binefăcătoare și nu furtuna dezlănțuită. Populația poloneză are o sumă de ritualuri și ofrande din făină și plante medicinale, cu care îi îmbunează. Iar pentru a-i chema ( în caz de secetă) se folosesc de sunetul clopotelor bisericești. Dacă un planetnik alege să coboare într-un sat și este bine primit și ospătat el rămâne un bun prieten al satului pentru că a hrăni și a oferi mângâiere la necaz este o datorie prețuită de aceștia.
Există și o ierarhie între acești demoni ai vântului, fiecăruia încredințându-i-se sarcini distincte legate de crearea și manipularea norilor. Unii păstoresc ploile, alții ”țes” fulgi de zăpadă, unii ”sculptează” furtunile cu grindină, iar câțiva ”aleși” țes chiar materialul furtunilor distrugătoare. Munca lor include și ”legarea sau dezlegarea fulgerelor” și modelarea cețurilor când e nevoie să trimită ”ticăloșii” în mlaștini. Cei mai puternici dintre ei ghidează ”norii răi” de de furtună și sunt aleși să escorteze ”dragonii răuvoitori prin ceruri la a căror trecere rămâne doar grindina și nimic altceva pe pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu