Toate pisicile merg în Rai/ Băiatul care desena pisici

 ”Băiatul care desena pisici ” (Neko wo egaita shōnen ) este un basm japonez publicat în engleză în 1898 în cartea Zânele japoneze și mai apoi în 1960 inclus în poveștile lui Hearn ”Toate pisicile merg în Rai”.

Hearn tr., (1898). Ilustrat de Kason.

Băiatul desenează pisici la templul bântuit.

Titlul original din manuscrisul lui Hearn a fost „Artistul pisicilor”.

Povestea începe așa:  Într-un sătuc locuiește un fermier și soția lui. Niște oameni tare cumsecade cu mulți copii. Cu toții ajutau la munca câmpului și doar prâslea mic și fragil, nu era potrivit pentru munca cea grea. Așa că părinții decid că băiatului i-ar fi mai bine să meargă la mânăstire și să devină preot. Așa că îl duc la templul din sat, unde începe pregătirea cu preotul local. Ca student, băiatul era un învățăcel excelent dar avea un obicei peste înțelegere tuturor. Desena pisici peste tot pe marginea cărților sfinte, pe stâlpii templului și pe toate zidurile unde găsea un loc liber. Și le desena atât de frumos că păreau vii. Totuși după nenumărate încercări de a-l opri să umple zidurile cu desene este trimis acasă de către  preot.

Preotul îl atrage atenția să meargă direct acasă și să nu se aventureze în noapte în locuri necunoscute. Îi spune câteva cuvinte cam încurcate și curioase: ”stai departe de ce e mare și ține-te aproape de ce e mic”.

—Hearn tr., (1898). Ilustrat de Kason.

 

Spiridușul-șobolan uriaș învins de pisicile pictate.

 

Băiatul după ce se gândește bine decide că nu se va întoarce la ferma tatălui său. Îi era teamă de pedeapsă așa că pleacă către satul vecin unde la o distanță considerabilă știa că mai există un templu renumit. Avea speranța că preoții de acolo îl vor primi. Ce nu știa băiatul era că preoții din templul renumit fuseră alungați  de un șobolan uriaș și că acest șobolan fermecat omorâse mulți războinici care încercaseră să-l înfrunte.

Băiatul a ajuns la templu pustiu, intră și  observă  praful și pânzele de păianjen din camere impozante. Dar ce a observat imediat au fost și zidurile albe, libere, pe care se putea desena în voie. A găsit o un dulăpior plin cu unelte de scris numai bune de desenat. Acolo a găsit o cutie cu cerneală solidă din belșug așa că și-a preparat uneltele de desenat și a început sârguincios să umple pereții cu mii de pisici  fără să se simtă obosit.

Cum termină cerneala, cum oboseala puse stăpânire pe el și aducându-și aminte de sfaturile bătrânului preot,  se ascunde în dulapul ”mic” cu unelte de scris și adoarme profund. În timpul nopții, aude sunete oribile, țipete și lupte dar de frică nu se mișcă. Când vine dimineața și în cele din urmă prinde curaj și iese afară din dulap, unde descoperă cadavrul spiridușului-șobolan. În timp ce se întreabă ce ar fi putut să-l omoare, el observă că miile de pisici pictate de el aveau câte o urmă de sânge la gură. Aceleași pisici pe care le desenase noaptea trecută prinseseră viață și îl salvaseră de uriașul spriduș - șobolan care stăpânea templul. 

Sătenii au fost atât de recunoscători, încât băiatul a devenit erou. Când crește devine un artist celebru sau după alte versiuni starețul templui.

 Legendele se pare că au un sâmbure de adevăr și descriu o parte din viața eminentului pictor, preotul Sesshū.

E o poveste care vorbește despre curaj, rezistență și magia care înflorește din cele mai neașteptate locuri. Este povestea unui băiat, mic ca statură, dar nemărginit ca spirit, care s-a trezit atras de lumea pisicilor și a templelor, chiar dacă aceasta însemna să se confrunte cu respingerea și incertitudinea.

 

.