Micorize

 În natură există foarte multe relații de simbioză între diferite organisme. Spre exemplu, una dintre cele mai cunoscute este cea dintre furnici și afide. Afidele sunt păduchii de frunze, acele insecte translucide verzui sau închise la culoare. Afidele sug seva plantei și secreta un lichid dulce, foarte apreciat de furnici. Acestea din urmă urcă pe plante și culeg aceste picături de pe spatele afidelor. Furnicile își câștigă hrana, iar afidele obțin protecție. Furnicile devin foarte agresive cu orice fel de prădător al afidelor. În cazul plantelor este cunoscuta relația de simbioză dintre anumite specii de ciuperci și rădăcinile plantelor. Această simbioză este cunoscută sub numele de micoriza. ,,Mico-" se referă la ciuperci, iar ,,-riză" se refera la rădăcini, la rizosferă.

Ciupercile, ca să trăiască și să se dezvolte, au nevoie de substanțe organice. Nefiind capabile să își facă singure fotosinteza, nu pot produce aceste substanțe. În schimb, au o foarte bună capacitate de absorbție a mineralelor din sol. Plantele, în schimb, au posibilitatea de a face fotosinteză. Astfel, ele transforma mineralele în substanțe organice, de care au nevoie în toate procesele necesare supraviețuirii, dezvoltării, înmulțirii. În schimb, plantele au o posibilitate limitată de a extrage minerale din sol. Rădăcinile plantelor au un ritm limitat de creștere și de absorbție. În aceste condiții, se realizează simbioza între cele doua elemente: plante și ciuperci. Cele din urma vin cu mineralele din sol, iar primele (plantele) vin cu substanțele organice, care hrănesc ciupercile. Ciupercile micorizatoare nu consumă cantități mari de substanțe organice. Planta oferă foarte puțin și primește în schimb foarte mult.

Tipuri de micorize

Ectomicorizele (stanga, cu albastru) si endomicorizele (dreapta, cu roz).

Micorizele sunt de doua tipuri: ectomicorize si endomicorize (arbusculare). Ectomicorizele învelesc vârfurile rădăcinilor cu o manta formată din hife care adera intim la suprafața rădăcinii. În interiorul rădăcinii, ectomicorizele formează o așa numită plasă Hartig. Aceasta se dezvoltă numai în spațiile intercelulare. Cu alte cuvinte, ecto-micorizele nu ajung în interiorul celulelor rădăcinii, ci doar le înconjoară. Endomicorizele nu colonizează vârfurile rădăcinilor, ci doar zonele mai bătrâne, mai groase. Hifele acestora pornesc dintr-un spor al ciupercii. La suprafața rădăcinii, se formează un hifopodium. Acesta este format din celule aplatizate, având rol de fixare și absorbție. Mai departe, endomicorizele populează rădăcina atât intercelular, cât și intra-celular. Totul culminează cu formarea unor rețele în interiorul celulelor rădăcinii. Aceste rețele se numesc arbuscule (datorita faptului că seamănă cu niște arbori). Prin aceste arbuscule, celulele plantei primesc hrană direct în interior, acolo un de este nevoie de ea.

Bineînțeles, cele mai eficiente micorize sunt endomicorizele. Ele populează porțiunile mai bătrâne ale rădăcinii, unde aceasta nu mai face absorbție. În plus, endomicorizele pătrund în interiorul celulelor, ducând mineralele exact acolo unde este nevoie de ele. Cu ajutorul endo- micorizelor, plantele își măresc subtanțial capacitatea de absorbție a mineralelor din sol. Endo-micorizele se dezvolta rapid și creează o rețea foarte mare de absorbție în substratul de creștere.