Amaterasu Omikami („Marea Divinitate care Iluminează Raiul”) este zeița soarelui și cea mai importantă zeitate a religiei Shinto. Amaterasu este conducătoare în Takama no Hara adică peste Înalta Câmpie Cerească, un fel de Olimp al zeilor japonezi. Înalta Câmpie Cerească este de fapt domeniul spiritelor bune și rele. Cel mai important altar Shinto din Japonia, Marele Altar Ise sau Jingu, este dedicat lui Amaterasu.
Cunoscută și sub numele de Oho-hir-me-no-muchi sau Amaterasu-oho-hiru-me, Amaterasu este fiica lui Izanami, Zeul suprem și acesta este cel care a făcut-o pe fiica lui cea înțeleaptă, conducătoarea cerului. Ea este stăpâna a peste 800 000 de zeități mari și mici.
În bătăliile cerește pe care le avea cu ceilalți zei rivali, Izanami, a fost îndepărtat și închis în Lumea de Dincolo. Izanagi a scăpat din lumea morții dar a trebuit să efectueze un ritual de curățare în râul Woto și atunci, lăcrimând, din ochiul stâng, o lacrimă minunat de frumoasă și plină de strălucire, s-a născut Amaterasu. Povestea spune că în același moment s-a născut zeița lunii, din lacrimile ochiului drept și zeul furtunii când Izanami ... și-a șters nasul. Susanoo (sau Susa-no-wo) e numele zeului furtunii. Pentru că în Ceruri aducea numai discordie, supărăciosul Susanoo a fost izgonit din Rai și trimis să conducă ”câmpia mării”. Înainte de a pleca, Susanoo s-a dus să-și ia rămas bun de la sora lui. Ca
un act de bună-credință și împăcare între ei, au făcut copii împreună, ea mestecând și
scuipând bucăți din sabia lui iar el făcând același lucru
cu bijuteriile ei. Dar în acel moment Susanoo
a devenit de nestăpânit și s-a comportat foarte nepoliticos. A spart digurile câmpurilor de orez ale oamenilor, a pângărit locuința surorii sale și, în cele din
urmă, a aruncat o monstroasă țeastă de cal jupuită, în camera unde ea și sora ei țeseau lumina zilei și a nopții. Speriată, Amaterasu s-a supărat și s-a închis voluntar într-o peșteră, izolându-se. Așa se naște cea mai frumoasă poveste a Primăverii în mitologia niponă.
Dispariției lui Amaterasu, a lăsat lumea în întuneric așa că toți supușii ei sau așezat la sfat. Între timp în întunericul total, Susanoo și spiritele rele s-au răsculat pe pământ. Zeii au încercat toate metodele ca să o convingă pe zeița sensibilă și supărată să părăsească peștera dar nimic și nimeni nu reușea să o întoarcă din decizia ei.
La sfatul lui Omohi-Kane, zeii au așezat câțiva cocoșii în afara peșterii, în speranța că cucurigatul lor o vor face pe zeiță să creadă că sosise zorii. Zeii au plasat, de asemenea, un sakaki, un copac sacru (Cleyera japonica) lângă intrarea în peșteră și l-au decorat cu bijuterii strălucitoare (magatama), haine albe fine și cu o oglindă în centru. Acesta era oglinda primordială. Apoi zeița Amenouzume (sau Ama-no-Uzeme) a făcut primul pas. Pas care a devenit dans. Așa s-a născut drama și teatrul japonez. Pentru că de la un pas la altul, cu replicile ei și flirtul celorlalți zei, fermecați de mișcări și ascultând ”sunetul și mișcarea pentru prima data” a devenit înflăcărată. Râsul zgomotos și voia bună a celorlalți zei a stârnit în cele din urmă curiozitatea lui Amaterasu. Aceasta a deschis peștera ușor doar cât să vadă ce se întâmplă și a fost întâmpinată de uimitoarea reflexie a propriului chip în oglindă așezată strategic. Atunci puternicul zeu Ame-no-tajikara-wo a prins-o pe zeiță și a scos-o din peșteră punând la intrare un talisman ca nimeni să nu mai intre acolo.
Copacul sacri Sakaki https://en.wikipedia.org/wiki/Cleyera_japonica
Tuto-Tamu a ținut un discurs elocvent, arătându-i stricăciunile care apar pe Pământ în lipsa soarelui și a luminii și a obținut promisiunea acesteia ca niciodată nu se va mai ascunde și lumea nu va mai fi lipsită de radianta lumină a Soarelui.
Amaterasu este un far de lumină și cea care aduce speranța. Ca zeița soarelui, Amaterasu întruchipează căldura și lumina dătătoare de viață care susține lumea. Familia imperială japoneză, a cărei descendență se împletește înapoi prin negura timpului, o proclamă ca strămoș divin.
Soarele, un etern simbol al căldurii, vitalităţii este emblema lui Amaterasu. ”Yata no Kagami”, oglinda divină, stă ca o mărturie a frumuseții ei radiante și a capacității sale de a risipi iluzia și de a dezvălui adevărul. Cântecul cocoșului, legat de momentul triumfal în care ea a ieșit din peșteră, a rămas paznicul care vestește zorii și marchează întoarcerea ciclică a luminii după chiar și cea mai lungă noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu