(probabil sec 4 îHr)
Moșitul, a fost ramura medicinei care până secolul trecut a fost rezervată femeilor. Totuși în istorie pe când Hipocrate (c. 460-370 î.Hr.) și-a fondat școala la Cos, el a limitat elevele din program auxiliar în obstetrică și ginecologie. Motivația liderilor atenieni era legată de descoperirea că unele moașe ajutau femeile să facă și avorturi dar mai ales predau practici și tehnici contraceptive. Ca răspuns, ”părinții Cetății” au interzis tuturor femeilor să practice orice fel de medicină sub pedeapsa capitală.
O tânără ateniană s-a tuns și s-a deghizat în băiat pentru a studia medicina cu Herophilus în Alexandria. A devenit medic și la un moment dat, spune legenda, a fost chemată să participe la o naștere dificilă cu o pacientă foarte pudică care nu accepta nașterea cu un medic bărbat. Atunci Agnodice și-a expus corpul arătând că e femeie și de aici încolo vestea răspândindu-se, femeile o chemau cu precădere pe ea.
Geloși pe popularul tânăr medic, ceilalți cofrați l-au acuzat că le seduce pe paciente. Adevărul a ieșit la iveală și Agnodice a fost judecată pentru încălcarea legii care interzice femeilor să practice medicina, o infracțiune care după cum am mai spus presupunea pedeapsa cu moartea. O mulțime de susținătoarea s-au adunat în apărarea ei iar liderii atenieni au fost atât de emoționați încât nu numai că i-au cruțat viața lui Agnodice, ci au schimbat legea pentru ca femeile doctor să poată trata pacientele de sex feminin.
Unii cred că Agnodice este o figură mitică pentru că nu se cunosc relatări contemporane despre viața ei. Ea apare pentru prima dată în cartea ”Fabulae” a lui Gaius Julius Hyginus, o colecție de fabule din secolul I î.Hr. În plus, numele Agnodice înseamnă într-o traducere neautorizată cam așa: „cast în fața dreptății”, ceea ce este în concordanță cu vechea practică greacă de a numi personajele fictive după virtuțile lor.
Povestea vieții lui Agnodice poate fi o pildă pentru a înțelege nevoia unor femei medic precum Aspasia despre care se știe că a practicat medicina în perioada în care a fost compusă cartea Fabulae.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu