Ceapa umblătoare

 

Ceapa mergătoare/ceapa liguriană egipteană sau despre reziliența xerofitelor.

 

 

 

În inima Liguriei, între dealurile ondulate și satele pline de viață, crește o plantă care sfidează duritatea climatului mediteranean cu o rezistență uimitoare. Este un soi străvechi, cunoscut și sub numele de ceapă umblătoare, este un exemplar al unei plante xerofite, capabilă să prospere în condiții de secetă.

 

 

Capacitatea sa de adaptare este remarcabilă: plantată produce bulbii în aer. Vârful plantei (care poate ajunge până la 1,2 metri înălțime), se îndoaie încet sub greutatea bulbilor până atinge pământul. De aici rădăcinile noilor bulbi dau naștere unor plante noi. Acest ciclu de viață i-a adus numele cepei mergătoare, un exemplu fascinant despre cum natura se adaptează și se perpetuează în condiții nu întotdeauna favorabile.

 

Bulbii aerieni sunt o formă de reproducere vegetativă asexuată care apare la multe plante. Bulbii se desprind de planta mamă și dau naștere unor noi indivizi identici genetic. Acest mecanism permite plantelor să colonizeze rapid noile medii, să depășească condițiile adverse și să păstreze caracteristicile adaptive. 

 

Când bulbul se desprinde de planta mamă, din cauza gravitației, vântului, animalelor sau a altor agenți acesta cade la pământ, începe să emită rădăcini și colonizează sol nou chiar și la zeci de metri de planta mamă. 

 

Reziliența plantelor este capacitatea lor de a rezista și de a răspunde dificultăților de mediu, precum frigul, căldura, seceta, vântul, animalele care le mănâncă etc. Plantele nu pot scăpa de pericole, așa că trebuie să se adapteze și să se modifice pentru supraviețuire. Plantele sunt foarte sensibile la ceea ce se întâmplă în jurul lor și folosesc diferite strategii pentru a face față provocărilor. De exemplu, unele plante își schimbă culoarea, altele lasă partea erbacee să se usuce, altele produc substanțe urticante, iritante, chimice pentru a se apăra sau din contră pentru a atrage insectele polenizatoare. 

 

Xerofitele sunt plante adaptate pentru a trăi în medii foarte uscate.

Aceste plante au dezvoltat caracteristici speciale pentru a reduce pierderile de apă și a profita la maximum de apa pe care o găsesc. De exemplu, unele xerofite au frunze mici, groase sau păroase, pentru a reduce suprafața expusă aerului uscat. Alte xerofite au tulpini cărnoase sau suculente, unde depozitează apa pentru utilizare la nevoie. Altele au rădăcini adânci sau ramuri pentru a căuta apă în sol. Unele exemple de plante xerofite sunt cactuși, suculentele, lavandă, cimbru, măslinul etc.

 

Și pentru că vine imediat sezonul cepei verzi, prazului am o întrebare: oare de ce nu folosim mai mult frunzele de ceapă verde uscate. Frunzele verzi, tăiate puse la uscat apoi mărunțite, și adăugate la sosuri, aluaturi, pesto, sandvișurile, supe, pilafuri, pizza, focaccia, dar și dulciuri precum prăjituri, tarte și brioșe sărate. Adaugă doar un vârf de cuțit în aluat sau umplutură pentru a da preparatelor tale o senzație aromată originală.

 

 

În Italia există o veche zicală care spune: "Ceapa trebuie să audă sunetul clopotelor!" E o zicală care ascunde sfaturi de cultivarea cepei.Conform tradiției, bulbii de ceapă ar trebui introduși doar puțin, lăsând vârful afară, pentru a putea "auzi" sunetul clopotelor bisericii. Așa ceapa crește mai bine pentru că primește mai multă lumină și aer, și nu riscă să putrezească din cauza umezelii. 

Zicala are origini foarte vechi, probabil medievale, când clopotele măsurau ritmul vieții de zi cu zi și al activităților agricole. Clopotele erau instrument de măsurare și a sărbătorilor, a nașterilor, morților, pericolelor, victoriilor dar și anunțarea orei prânzului. Clopotele au fost, de asemenea, un mijloc de comunicare între comunitățile rurale, schimbând semnale și mesaje prin numărul și durata clopotelor. Acest proverb ne amintește de legătura profundă dintre om și natură, dintre sacru și laic, dintre trecut și prezent. Ne reamintim și de înțelepciunea bunicilor noștri, care au știut să cultive pământul cu respect și iubire, urmând ritmurile anotimpurilor și semnelor cerului.  

 

 

 

 

Un alt proverb din zona Parmei spune că de la ceapă, la fel ca de la porc, nu arunci nimic. Sigur oamenii în perioadele de foamete, au fost foarte inventivi. De obicei bulbul, frunzele și rădăcinile se pregătesc separate pentru că au timpi de coacere diferiți.

 

Rădăcinile de ceapă prăjite sau la cuptor sunt foarte gustoase. Probabil că n-o veți găti, și nu pentru că e o „ciudățenie” ci pentru că e greu de spălat sau credeți asta față de bulb de la care dați jos o foaie, ( cămașă) de ceapă și e gata curățată. Dar totuși dacă veți avea o legătură cu ceapă verde bogată în rădăcini, aflați că acestea sunt comestibile, fragede, crocante dacă sunt prăjite și când pregătiți un rântaș, o puteți încerca. 

 

 

.